Record de transmisiuni live la Raliul Perla Harghitei 2019

11 July 2019 - 1 minute read

Ne mai despart doar câteva ore până la prezentarea oficială a echipajelor prezente la ediția 2019 a Raliului Perla Harghitei 2019, competiție care se va desfășura în perioada 12-13 iulie. Întrecerea care contează ca a patra etapă în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorie, toate derulate sub egida Federației Romțne de Automobilism Sportiv, va beneficia de o extinsă serie de transmisiuni live.

Programat în perioada 12-13 iulie, Raliul Perla Harghitei se va derula pe un traseu cu o lungime totală de 413,51 km, din care 121,65 km distanța probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”,  din care distincte, fiecare dintre ele oferind concurenților, dar și publicului zone deosebit de spectaculoase.

Iubitorii motorsportului care nu se vor afla pe probele speciale pot urmări derularea întrecerilor grație transmisiilor live pe pagina oficială a raliului, www.raliulharghitei.ro. Imaginile se pot urmări și pe Liveevent.org, cu ajutorul aplicației Visit Harghita pe orice dispozitiv mobil. În cazul ambelor vă puteți abona pentru a primi notificări în momentul în care începe o transmisiune live. În plus, imaginile sunt disponibile și pe canalele media care doresc să le utilizeze folosind funcția Embed.