Hai la aventură! ‐ Cursa Budapesta‐Constantinopol, 1912

19 aprilie 2022 - 3 minute de citit

Expoziția rememorează cursa automobilistică Budapesta-Constantinopol din 1912, cu ajutorul unor fotografii, documente și articole de presă. Vernisajul va avea loc joi, 28 aprilie 2022, de la ora 17.30, la Casa de Cultură din Odorheiu Secuiesc, str. Tamási Áron nr. 15.

Expoziţia va fi vernisată de către Alexandru Dobai, autorul anuarului “The World Rally Guide”, Kósa András László, directorul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București și fotograful Balázs Attila, fondatorul “RallyPhoto Hunters” și președintele Asociației “Face to Face”.

“La începutul secolului XX, pe vremea când automobilismul de-abia se înfiripase, erau deja în vogă primele curse pe patru roți, ocazii de a demonstra capacităţile tehnice ale noului mijloc de transport. Cea mai cunoscută dintre acestea a fost cursa Paris-Beijing din 1907. În Europa Centrală, sportul cu motor s-a dezvoltat datorită curselor de fiabilitate transfrontaliere iniţiate de către prinţul prusac Heinrich. O astfel de cursă a traversat şi Ungaria în 1909, motivându-i pe reprezentanţii Automobil Clubului Maghiar să organizeze evenimente similare. Înaintea Primului Război Mondial au avut loc mai multe asemenea întreceri: Cursa Tatra-Adriatica, Cursa Carpatica, etc. Prima cursă din această serie, cea care după traversarea întregii regiuni a Balcanilor se încheia la Constantinopol, a avut loc în perioada 29 iunie – 6 iulie 1912. Evenimentul organizat de către clubul auto care tocmai își întregise denumirea cu atributul Regal, i-a purtat pe temerarii automobilişti pe drumuri nebătătorite, peste munți și văi.” (Négyesi Pál, curatorul expoziției)

În ceea ce privește România, putem descoperi paralele deosebite între cursa auto de acum 110 ani și competițiile de astăzi, întrucât multe dintre localitățile de atunci au rămas pe harta curselor auto. În piața principală a Brașovului, mașinile sunt prezentate publicului în același loc ca și în zorii curselor pe patru roți. Zona din fața Hotelului Caraiman din Sinaia este parc de service, iar piețele principale din Cluj-Napoca și Odorheiu Secuiesc sunt și ele cuprinse de concertul cailor putere în timpul etapelor din campionatul nostru de raliuri. Cei 110 ani sunt o punte între trecut și prezent și ne arată interesul constant pentru regiunea noastră din partea celor care iubesc sporturile cu motor.

Expoziția este realizată de către Muzeul Tehnic şi al Transporturilor din Ungaria și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București. După Budapesta, București, Istanbul și Sofia, expoziția ajunge la Odorheiu Secuiesc din inițiativa agenției “RallyPhoto Hunters” și a asociației “Face to Face” și face parte din programul Harghita Rally 2022.

Balázs Attila RallyPhoto Hunters