Retrospectiva ediției festive cu numărul 30 și evenimentele sale majore

11 aprilie 2023 - 14 minute de citit

Deși înscrierile pentru ediția din acest an au debutat în urmă cu câteva zile, până vom trece în revistă și primele nume ce vor fi la start, haideți să ne readucem aminte de cele întâmplate în urmă cu un an. Asta pentru că, în primăvara lui 2022 am sărbătorit cu fast și mare succes cele 30 de ediții organizate ale Raliului Harghitei, dar și cei 40 de ani de la prima apariție în campionatul național și bineînțeles, 10 ani de ediții organizate sub clubul MaxxRacing.

Tempestini, victorios pentru a 6-a oară

Sextuplul campion absolut al României de la acea vreme a avut nevoie de numai 40,53 km pentru a prelua conducerea la capătul specialei „Liban”, Simone rămânând de necontestat până la finalul celor 12 probe speciale programate. Avantajul pe care a reușit să-l impună după primele două probe ale raliului, a făcut ca pilotul Napoca Rally să-și permită o clasare în afara TOP10 pe mult îndrăgita Super Specială „Árpád Dietrich”, revenită în program după doi ani pandemici de absență. O singură dată a mai fost nevoit să cedeze victoria rivalului Sebastian Barbu, după ce sibianul a făcut legea pe prima trecere a celebrei probe „Lueta”. Cu o viteză medie de 119 km/h la finalul celor 118.83 de km cronometrați, Simone – secondat de Sergiu, a obținut prima victorie absolută cu modelul Porsche 997 GT3 RGT și cea de-a șasea în etapa de la Odorheiu Secuiesc.

Un raliu de nota 10 pentru mașina cu numărul 10

Sacrificând câteva participări interne – inclusiv etapa harghiteană – în favoarea celor din FIA ERC din sezonul 2021, Norbert Maior nu a bifat niciun titlu de campion în anul respectiv. Totuși, la revenirea în competiția internă cu program complet, nu putea lipsi de la startul ediției a 30-a a Raliului Harghitei, având-o în dreapta pe sora sa – Francesca. Și în ciuda faptului că cei doi au participat cu un Peugeot 208 R2 – adică două roți motrice (tracțiune față) și un motor aspirat de capacitate 1.6L – tânărul echipaj a încheiat 4 probe speciale cu timpi de TOP5. Dintre acestea, Power Stage-ul „Lueta 3” le-a adus și puncte bonus, căci numele fraților Maior s-a regăsit pe a treia poziție în urma perechilor Tempestini-Itu și Gîrtofan-Vraja, ceea ce se traduce printr-o performanță incredibilă nu numai pentru mașină – ci mai ales pentru pilot.

Costi Tudose – surpriza frumoasă a etapei harghitene

Deși debutul cu noua mașina îl făcuse cu mai bine de jumătate de an în urmă, piteșteanul Tudose își dovedise experiența încă din prima etapă a sezonului 2022. Însă demonstrația sa de forță de pe probele din județul Harghita avea să producă uimire atât printre fanii de pe margine și cei aflați în fața micilor ecrane, cât mai ales printre sportivii de top ai campionatului. Alături de noul său copilot (Teodor Gabriel Găină), pilotul în vârstă de 20 de ani – la acel moment – a avut o evoluție constantă dar la un nivel foarte ridicat, reușind să-și învingă propriile bariere prin stabilirea celui de-al 4-lea timp pe ultima probă a competiției. Și pentru că probabil unii dintre cititori își vor pune întrebarea: „așa, și?” sau „unde e performanța?”, trebuie să precizăm că rezultatul celor doi – încheiat cu două victorii de categorie și timp de TOP10 la general, a fost realizată cu un Renault Clio Rally5 – o mașină foarte-foarte apropiată de evoluția stradală a modelului RS: motor supraalimentat de capacitate 1.3L în 4 cilindri, printre cele câteva diferențe numărându-se cutia de viteze secvențială (Sadev) regăsită doar pe modelul de concurs, respectiv elementele de siguranță specifice – rollcage, scaune și centuri de siguranță omologate FIA, etc.

 

Prima reușită cu o „integrală” pentru Bogdan Talașman

După mai mult de 12 ani petrecuți la volanul unor mașini cu tracțiune pe o singure punte – timp în care a cucerit Cupa Dacia în 2015 – planul lui Bogdan Talașman pentru sezonul 2022 a inclus schimbarea materialului de concurs. Așa s-a ajuns ca bucureșteanul să lase în urmă micul Suzuki Swift Sport și să pășească încrezător spre mașina campioană a grupei N din sezonul anterior – Mitsubishi Lancer Evo X. Iar dacă etapa din nordul țării s-a terminat mai repede pentru el și noul său navigator – Laurențiu Mandu, din motive tehnice, Raliul Harghitei avea să le aducă prima victorie celor doi echipieri. Și chiar dacă probele de sâmbătă – cu profil îngust și foarte șerpuit – nu se înscriu printre cele mai îndrăgite de piloții unor astfel de mașini, echipajul Dosco Rally a încheiat cele 12 probe speciale cu al paisprezecelea timp, dintr-un total de peste 60 de echipaje pornite în cadrul Campionatului Național de Raliuri.

Dominație în Cupa Dacia din partea fraților campioni

Dacă la ediția precedentă a fost privat de o luptă directă cu localnicul Roland Csató, după ce electronica mașinii sale nu a mai permis pornirea, Victor Supuran a revenit mai puternic și mai determinat la ediția aniversară cu numărul 30. Avându-l în dreapta sa pe Mihai – fratele său, pilotul brașovean a făcut „instrucție” cu adversarii pe probele de vineri, încheind prima zi cu un avantaj de peste un minut. Cele două probe pierdute în favoarea lui Scîrlet nu l-au mai sustras pe mezinul echipei Napoca Rally de la victoria etapei în ierarhia celei mai longevive cupe monomarcă.

 

Victorie la secundă după cel mai intens duel

Chiar dacă în aparență tindem să credem că modelele Swift Sport ale producătorului japonez Suzuki nu sunt capabile de performanțe ridicate sau întreceri spectaculoase, doi dintre cei mai rapizi piloți ai acestei cupe ne-au demonstrat că scepticismul nostru nu-și are locul. David Tarța și Paul Popa au fost protagoniștii celei mai disputate etape dintre câte s-au derulat de-a lungul anilor în cadrul cupei Swift, cei doi fiind aproape de a-și împărți în mod egal și victoriile de probă. Balanța a înclinat însă în partea moroșanului Tarța, care cu victoria a 7 secțiuni cronometrate din totalul de 12, a bifat la limită prima victorie a sezonului. Când spunem la limită nu exagerăm cu nimic, căci diferența finală dintre învingător și „ghimpele” său – Paul Popa, a fost de numai o secundă.

 

Eșecul unuia, succesul altuia

Având în vedere că traseul raliului nostru se apropie și de municipiul Gheorgheni, putem spune fără nicio reținere că Pál Alpár și-a trecut în cont o victorie de casă – prima de altfel în prima divizie a naționalului de raliuri. Secondat de localnicul Székely Róbert, pilotul în vârstă de 40 de ani a știut să gestioneze foarte bine avantajul survenit ca urmare al abandonurilor adversarilor săi, precum și să-și surclaseze adversarii din țara vecină pentru a prelua conducerea clasei NAT11 – după „Lueta 1” până la finalul raliului.

 

Spectacolul a fost la el acasă prin evoluțiile vecinilor din Ungaria

Că vrem sau nu să acceptăm, motorsportul este atât despre performanță cât și despre spectacol – căci aceste două aspecte unesc laolaltă toți iubitorii acestui sport. Și ce poate fi mai spectaculos decât bătrânele Lada VAZ și stilul de condus „de-a latul” al celor ce le controlează ?! Czézinger Kristóf ne-a onorat cu prezența sa pentru al doilea an consecutiv, reușind să-și treacă în palmares prima victorie din cariera sa de pilot – maghiarul fiind și copilot în campionatul vecin. La rândul său, Péter Szilasi a bifat cu succes prima etapă harghiteană după un șir nefericit de insuccese datorate problemelor tehnice, acestuia și fiicei sale – Dorka, revenindu-le poziția secundă a clasei NAT11. Nu doar vecinii de la vest ne-au încântat cu prezența lor, ci și cei de la sud de Dunăre, avându-i pe probele din jurul Odorheiului Secuiesc și pe bulgarii Anton Titov (Škoda) dar și pe Ekaterina Stratieva (Opel) – ambii în premieră la Raliul Harghitei.

Retrospectiva noastră se oprește aici, însă povestea Raliului Harghitei continuă să fie scrisă atent și precis de echipa MaxxRacing. Așadar, urmăriți-ne pe toate căile de comunicare – Facebook, Instagram si desigur, www.raliulharghitei.ro – căci mai sunt foarte multe de spus.

Raliul Harghitei powered by Toyota 2023 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Maxx Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv prin sprijinul Consiliului Județean Harghita și al Consiliului Local și Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Clubului Sportiv Municipal Odorheiu Secuiesc, Direcției Județene de Sport Harghita.

Partener oficial: Toyota Harghita prin reprezentantul local Euro Car Trading

Parteneri: Eurato, HaiBike by KeroBike, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Benedek, Restaurant Sebelin, E-Quad, All Colors, Csíkisör, Csíki Csipsz, Piktor Shop, Berdia, Woodchink, S.Bau – APJM, Hotel Târnava, Viking – Facility Services, Tip-Autoimpex, Kala2, Ademo Renovatie, Euro Ecologic, Merkúr, ePulse, Computer Print, Homoródalmás, Tundra Service, All colors, General Road Service, Levigum, Memories, Pavajele.ro, Odorest

Parteneri media: Székelyhon, Star Radio, WebGurus, Hargitanépe, KissFM, RallyMax, Autorally, RallyPhoto.ro, Erdély Sport, Presztizssport, Udvarhelyi Hírportál, Cool Media Advertising

Evenimentul se desfășoară în conformitate cu toate avizele și aprobările emise de autorități, prin sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al Județului Harghita, Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul Rutier, Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, SDN Harghita – subsidiară Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Consiliului Local și Primăriei comunei Lueta, Consiliului Local și Primăriei comunei Mărtiniș și Consiliului Local și Primăriei comunei Feliceni.

 

 

Biroul de presă,

Raliul Harghitei powered by Toyota 2023