58 de echipaje la startul Raliului Perla Harghitei 2016

4 octombrie 2016 - 2 minutes read

Ultima etapă a sezonului 2016 în Campionatul Național de Raliuri Dunlop și Campionatul Național Rally2 Dunlop va avea la start 58 de echipaje, cu 12 mai multe decât la ediția trecută a întrecerii. Startul festiv este programat joi 6 octombrie, iar competiția se va desfășura în zilele de 7 și 8 octombrie

Ne mai despart două zile până la momentul startului festiv al Raliului Perla Harghitei, a opta și ultima rundă a campionatului intern de specialitate organizat sub egida FRAS. Competiția se bucură de o audiență remarcabilă din partea competitorilor, nu mai puțin de 58 de echipaje figurând pe lista de înscrieri. Între acestea, 43 sunt înscrise în CNRD, iar alte 15 în CNR2D.

Fanii raliurilor din Harghita vor avea posibilitatea să-i urmărească la lucru pe toți piloții de top ai campionatului, lista fiind deschisă de Simone Tempestini, cel care și-a adjudecat deja cel de-al doilea titlu național absolut consecutiv, dar și, la finalul săptămânii trecute, în Corsica, titlul mondial al juniorilor. Fără îndoială, Simone este favoritul întrecerii, una pe care a câștigat-o și la ediția trecută, dar, să nu uităm, la acel moment întrecerea se desfășura pe macadam, iar acum protagoniștii campionatului intern vor avea parte de o întrecere pe asfalt și probe absolut noi. Nu lipsesc de la start nici Dan Gîrtofan, Edwin Keleti și Gergo Szabo, ca să-i amintim doar pe ocupanții locurilor 2-4 în clasamentul sezonului, și, în plus, avem parte de o mulțime de surprize plăcute, precum Alexandru Pițigoi, Alex Filip, Sebastian Barbu sau Vlad Cozma.

 

lista_inscrieri_raliul_perla_harghitei-1