75 de echipaje pornesc în Raliul Harghitei powered by Toyota 2024

22 aprilie 2024 - 9 minute de citit

Asemenea sezonului precedent, etapa harghiteană va fi punctul de pornire al Campionatului Național de Raliuri ‘Betano’ și în acest an, aducând la start nume importante dar și mașini de ultimă generație, într-un număr deloc neglijabil

75 de echipaje și-au trecut numele pe lista de înscrieri a Raliului Harghitei powered by Toyota 2024 – ultima ediție care se va desfășura în această configurație a probelor speciale, dintre acestea 57 punctând în CNR, 9 urmând a se duela în cadrul Trofeului Rally Start, și nu mai puțin de 9 perechi vor căuta cel mai bun timp în matematica Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice. Etapa harghiteană contează și ca etapa de debut a celui de-al patrulea sezon din CNR Asfalt, cursa din weekendul viitor aducând la start câteva nume interesante dar și unele surpriză.

• Campioni mondiali și europeni la start

Simone Tempestini, campion Junior WRC în 2016, revine la startul raliului în care are de luat o revanșă. Pilotul Napoca Rally Academy vine pe probele harghitene după prima sa victorie europeană – obținută în prima etapă desfășurată la vecinii din Ungaria – Simone urmând să piloteze același Porsche 997 cu care ne-a încântat privirile și la ultimele două ediții. După ce-au obținut poziția a treia în cadrul etapei cu numărul 2 a Campionatului Mondial de Raliuri pentru Juniori, brașovenii Norbert și Francesca Maior – campioni Junior ERC în sezonul precedent – vor concura cu un Ford Fiesta Rally3 evo, fiind prima lor participare în CNR cu o mașină cu tracțiune integrală. De cealaltă parte, Raul Badiu își începe programul competițional cu noua sa Škoda Fabia EVO chiar la Harghita – locul unde a triumfat la fiecare prezență, în vreme ce juniorul Jean Tatu și odorheianul Miklós Csaba vor debuta la comenzile unor modele Škoda Fabia R5. Cu mașini de clasă R5/Rally2 vor fi prezenți Bogdan Cuzma și seniorul Jean Tatu – fiecare aducând la start câte un model de ultimă generație Škoda Fabia RS, Mihai Manole – care va participa cu un model identic cu cel al lui Badiu, precum și Bogdan Marișca, Andrei Gîrtofan, Bogdan Gheorghiu respectiv bulgarul Anton Titov – aceștia din urmă aliniind la start modele R5 din prima generație a producătorului din Cehia. Lista modelelor R5 nu se oprește aici, căci Remus Cotuț și un alt bulgar prezent în premieră la Raliul Harghitei – Martin Surilov, vor concura fiecare cu modele franceze Citroën C3 Rally2. Singurul model Ford de specificație R5 este adus la start de harghiteanul Adi Teslovan.

Frații Maior nu vor fi însă singurii combatanți al clasei Rally3, și deși nu vor avea adversari în adevăratul sens al cuvântului, la start vor fi prezenți atât sibianul Victor Dimitriu cât și clujeanul la origini Emil Vincze, într-un trio 100% al modelelor Ford Fiesta Rally3. De cealaltă parte, ediția a 32-a a Raliului Harghitei powered by Toyota îi va avea la start doar pe piloții Vali Porcișteanu și Bogdan Talașman în lupta clasei RC2N. Și în vreme ce ierarhia fostei grupe N va fi disputată doar de modele Mitsubishi, la NAT11 lucrurile stau puțin diferit, căci la start vor fi prezente atât modele rivale – Subaru – avându-i la comenzi pe harghiteanul Móczás Csaba și Octav Lunguleac, cât și un proaspăt-construit Audi TT al lui Adrian Tehei, respectiv bine-cunoscuta Toyota GR Yaris a brașoveanului Cătălin Ienășel.

• 10 modele RC4 la start – dintre care 4 de specificație Rally4

Deși clasa RC2 a devenit ceva mai populată decât clasa RC4, aceasta din urmă nu dezamăgește nici în acest început de sezon. Modelele Peugeot 208 R2 vor fi din nou majoritare, avându-i la comenzi pe piloți precum David Tarța, Alexandra Teslovan, Dan Călugăru, Vasile Ile și italianul Sandrin Tommaso. Dănuț și Lucian Budai revin în locul unde au debutat ca echipaj, urmând să se alinieze la start cu același Citroën DS3 R3T cu care ne-au obișnuit încă din 2021. István Soós revine și el la Raliul Harghitei, însă nu cu modelul de grupă H cu care ne obișnuise în ultimii ani, ci cu un Renault Clio Rally4. Modele Rally4 vor pilota și Sebastian Scîrlet – care își face debutul cu un Peugeot 208, precum și Andrei Gheorghiu respectiv Șerban Badea, ambii piloți urmând să aducă la start câte un model Opel Corsa.
Șase modele RC5 se vor întrece în prima etapă a sezonului național de raliuri, dintre care 4 vor puncta și în clasamentul Clio Rally5 Challenge, în vreme ce Swift Cup va fi cea mai populată cupă mono marcă la această primă etapă din 2024, cu nu mai puțin de 6 modele Suzuki. Patru echipaje se vor întrece și la 208 R2 Cup, însă cee ce știm este că în cadrul Cupei Dacia – competiție ce ajunge la vârsta „majoratului” în 2024 – vom avea la start pe trei echipaje. Localnicul Attila „Jaxy” Jakab nu putea lipsi de la etapa sa de casă, urmând să se dueleze pentru victorie cu Florian Nițurad și Tajmel Tibor. Nici această luptă nu vor lipsi nici bătrânele Lada pilotate cu măiestrie de sportivi precum Czezinger Kristóf, Pazsitka István sau Nagy Gábor. Un alt localnic – István Gál – revine la start după un sezon întrerupt brusc după ediția din 2023 a Raliului Harghitei, acesta urmând să concureze în cadrul Trofeului Rally Start, unde îi va avea adversari pe unii precum Flaviu Stanciu sau George Hobjilă. Nu în ultimul rând, lista Campionatului Național de Vehicule Istorice este constituită din 9 nume: Dorin Alexandrescu, Lőrincz Borbély, Levente Kovács, Péter Havrilla, Aurel Balea, Andrei Agapian, Dániel Turzai, Balázs Botond și Ioan Plămădială.
Prima etapă a sezonului național de raliuri va avea la start toate cele trei echipe prezente pe podiumul finalului de an de la Gala Campionilor: pe cea campioană a ultimelor sezoane – Napoca Rally Academy, pe vicecampionii en-titre – Omega Rally Team, respectiv bănățenii CB Rally Vest.

Lista de înscrieri este disponibilă aici

Informațiile legate de program, hărți și planul orar sunt disponibile pe www.raliulharghitei.ro/panou-afisaj

Raliul Harghitei powered by Toyota 2024 este un eveniment organizat de Clubul Sportiv Maxx Racing și de desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu susținerea Consiliului Județean Harghita, Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc și a Direcției Județene pentru Sport Harghita

Partenerul de mobilitate al Raliului Harghitei este Euro-Car Trading – reprezentant autorizat al mărcii Toyota în județele Harghita și Mureș