A început numărătoarea inversă
9 octombrie 2015 - 2 minute de cititLa 16:01 se va da startul pe prima probă specială a Raliului Perla Harghitei, ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2015. Principala miză a întrecerii, așa cum am mai amintit deja, este configurația finală a podiumului ierarhiei absolute și la Clasa 2, în condițiile în care Simone Tempestini și-a asigurat deja, matematic, titlul de campion.
Gergo Szabo, Edwin Keleti, Marco Tempestini, Bogdan Marișca și Dan Gîrtofan sunt implicați în această luptă, care, evident, îi va ține cu sufletul la gură pe spectatorii prezenți pe probele speciale. În plus, atenția publicului se va îndrepta și către Clasa 3, acolo unde, matematic, încă se joacă titlul, ca și la confruntările care vor decide cum va arăta, la final de an, zona fruntașă a clasamentului la Clasele 5, 9 și Cupa Dacia.
Lista de start cuprinde 46 de nume, între care 41 vor conta în Clasamentul FIA. Cele mai multe echipaje sunt înscrise la Clasa 9 (21), în timp ce la polul opus se regăsește Clasa 13, cu un singur concurent.
Programul de astăzi cuprinde probele Harghita, Merești și Comănești, pentru ca la finalul zilei, începînd cu ora 17:52, în centrul orașului Odorheiu-Secuiesc să fie programată Superspeciala Arpad Dietrich. Clasamentul primei zile se va alcătui pe baza rezultatelor obținute pe cei 29,27 de kilometri de secțiuni competitive.
Raliul Perla Harghitei se va desfășura în perioada 9 – 10 octombrie și este etapa a opta din Campionatul Național de Raliuri Dunlop desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). Raliul Perla Harghitei este un eveniment organizat de MAXX Racing în parteneriat cu Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc și Consiliului Județean Harghita.
Sponsori: Perla Harghitei, Serendipity, Septimia, Magdolna Impex Srl, Hotel Târnava, Amigo&Intercost.
Tags: început, inversă, numărătoarea