După 18 ani, din nou pe asfalt
28 septembrie 2016 - 4 minute de cititAșa cum ne-au obișnuit ultimii ani, Raliul Perla Harghitei pune punct final sezonului intern. Competiția, al cărei start festiv este programat peste numai 8 zile, a ajuns la ediția cu numărul 24, și se va derula anul acesta pe asfalt.
Joi 6 octombrie 2016, Piața Aron Marton din Odorheiu Secuiesc va găzdui, de la ora 20:00, startul festiv al Raliului Perla Harghitei, a opta și ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și Campionatului Național Rally 2 Dunlop. Momentul va fi precedat de tradiționala fotografie de grup a participanților, care urmează să fie realizată în jurul orei 19:15, la Casa de Cultură din localitate.
Dimineața zilei următoare este dedicată Shakedown-ului, care se va derula în intervalul orar 9:00-13:30. Traseul, cu o lungime de 2,91 km, leagă strada Pantei (Lejtő utca) din Odorhei și localitatea Forțeni (Farcád), și va fi foarte interesant și spectaculos pentru participanți și pentru împătimiții raliurilor. Apoi, de la ora 15:00, se va pleca din Parcul de Service către startul primei probe a raliului, Văleni, prima mașină urmând să pornească în lupta cu cronometrul la 15: 18. Ziua întâi se va încheia, după parcurgerea a patru probe speciale cu o lungime totală de 28,04 km, la 19:01, principalul punct de atracție fiind Superspeciala Arpad Dietrich, programată în zona centrală a orașului Odorheiu Secuiesc.
Sâmbătă 8 octombrie programul propune alte 8 secțiuni competitive cu o lungime totală de 93,72 km. Este vorba de Bucin și Liban, dar și despre cele două treceri pe Văleni-Sânpaul- Lueta, probe pe care concurenții le au de parcurs și în prima zi. Startul zilei secunde este programat la ora 9:00, în timp ce sosirea primei mașini, conform Planului Orar, este prevăzută pentru ora 19:16.
Schimbare de suprafață
Dacă Superspeciala Arpad Dietrich a rămas o constantă pentru această competiție, probele speciale reprezintă o noutate absolută pentru piloții din întrecerea internă. Este pentru prima dată după 1998 când raliul se desfășoară pe asfalt, cu precizarea că la ediția amintită suprafața respectivă a fost folosită doar în ziua secundă.
”Dacă anul trecut am ținut cont de părerile piloților atunci când am ales configurația secțiunilor cronometrate, tot de la o idee a lor s-a ajuns și la noul format al raliului. Știam că specialele pe care s-a derulat competiția în anii din urmă urmează să fie asfaltate și-atunci ne-a venit ideea de a renunța la macadam, cu atât mai mult cu cât la edițiile precedente au fost zile când nici eu nu mai credeam că putem organiza raliul din pricina dificultăților întâmpinate cu amenajarea traseului, dar și cu obținerea permiselor și autorizațiilor necesare. Am evaluat opțiunile pentru probele de asfalt și am conceput un traseu spectaculos atât pentru concurenți cât și pentru fani, iar în luna august am primit undă verde pentru noul format. Suntem la un nivel de organizare extrem de ridicat și sunt convins că vom demonstra că în județul Harghita se poate găzdui un raliu pe asfalt la nivelul celor din centrele mari, precum Brașovul sau Clujul, ca să amintesc doar cele mai importante întreceri derulate pe această suprafață”, a declarat organizatorul Raliului Harghitei, Ferencz Csaba, președintele Maxx Racing.