Tempestini și Gîrtofan se contrează | Bernini scrie istorie
13 aprilie 2025 - 5 minute de cititRaliul Harghitei powered by Toyota, ediția 2025, și-a consumat prima zi de concurs ce-a presupus cele trei treceri pe noua probă specială ‘Lutița’, o primă parcurgere a deja-tradiționalei ‘Lueta’, precum și mult-îndrăgita super specială „Dietrich Árpád’ din centrul municipiului gazdă Odorheiu Secuiesc
La finalul primei zile, Simone Tempestini și Carmen Poenaru (Porsche 997 RGT) sunt liderii provizoriu ai primei etape din Campionatul Național de Raliuri Winner Rally, cei doi reușind să-și adjudece victoria tuturor probelor din prima parte a zilei – 3 la număr. Dezavantajul celor doi a venit însă pe proba spectacol, unde modelul german cu propulsie a fost surclasat de integralele de top Rally2, făcând ca avantajul înaintea zilei decisive să fie de doar 2,5 secunde în favoarea clujenilor. Deși n-au reușit să-și adjudece vreo victorie de probă, brașoveanul Andrei Gîrtofan secondat de Tudor Mârza a reușit să se țină în ‘coastele’ recordmenului pentru titlurile absolute în țara noastră [la raliu]. A treia treaptă a podiumului provizoriu le revine fraților Norbert și Francesca Maior, cei ce s-au impus la capătul celei de-a treia și ultime treceri pe ‘Lutița’. TOP5-ul Raliului Harghitei powered by Toyota este completat de Sebastian Barbu cu Bogdan Iancu (Hyundai i20 N Rally2) – aflați pe poziția a cincea, respectiv de italianul Matteo Bernin, care secondat de Lorenzo Mattucci la bordului Hyundai-ului i20 R5 a reușit să devină cel mai tânăr câștigător de probă specială din întreaga istorie a Campionatului Național de Raliuri, denumit începând din acest an Winner Rally.
Lupta la două roți motrice este și ea una foarte întețită, deși doi dintre principalii actori au ieșit din calculele unei posibile victorii. O pană de cauciuc pe ‘Lueta’ pricinuită de lovirea unui anti-cut i-a făcut pe Sebastian Scîrlet și Sergiu Itu să piardă peste 4 minute, în vreme ce ritmul ușor sub nivelul cu care ne-au obișnuit, nu-i mai arată drept posibili favoriți pe campionii în exercițiu ai acestui clasament, hunedorenii Dan și Lucian Budai. Liderii surpriză ai acestei categorii sunt turcii Refik Bozkurt cu Soner Tamer, cei ce vor avea de dus o bătălie foarte interesantă și spectaculoasă cu Reis Suliman și Alina Bianca Pop, cei ce îi urmează la doar 3,5 secunde. Una dintre surprizele acestei categorii este Sorin Lungu, care la prima etapă cu un model Rally4, ocupă a treia poziție a ierarhiei FWD dar și RO4, însă la peste un minut de lideri.
Diferențele incredibil de mici și strânse se păstrează și la clasa RO5, acolo unde lideri sunt localnicii Jakab Attila și Mag Levente, cu un avans de numai 2,8 secunde în defavoarea brașovenilor Soós István și Szabó Ákos. De cealaltă parte, Gál István cu Zsolt Bálint rămân cu șanse reale în ceea ce privește succesul clasei RO9, fiind la 9,2 secunde de lider, în vreme Vari Ferencz rămâne lider la Cupa Dacia.
Raliul Harghitei powered by Toyota 2025 este un eveniment organizat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și contează ca prima etapă a Campionatului Național de Raliuri Winner Rally. Evenimentul este susținut de Consiliului Județean Harghita, Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc, Direcția Județeană de Sport Harghita, Eurato S.A., Magdolna Impex S.R.L., Gordon – Lactate Minunate, General Road Service
Mașina oficială a Raliului Harghitei powered by Toyota este oferită de Euro Car Trading – reprezentanță autorizată a mărcii Toyota pentru județele Harghita și Mureș.
Parteneri: Clubul Sportiv Municipal Odorheiu Secuiesc, Primăria Comunei Lueta, Primăria Comunei Mărtiniș, Primăria Comunei Feliceni, Primăria Comunei Dârjiu, Primăria Comunei Mugeni, Comunitatea locală Merești, Visit Harghita, Viking – facility services, Nordica Moto, Memories, Restaurant Sebelin, Hotel Târnava, Kala2, Euro Ecologic, Merkur Market, Computerprint, Brutăria Elekes, Euro Sangift, Tip Autoimpex, Piktor Shop, ePulse.ro, Berdia, Csikisör, Csikicsipsz, Woodchink, Eco Chargher, All Colors, Pavajele.ro, Odorest
Parteneri media: Székelyhon, Székelysport, WebGurus, Stár Rádió, hargitanépe, Autorally.ro, RallyPhoto Hunters, Kiss FM.