Raliul Perla Harghitei 2018 – o etapă așteptată de sportivi și comunitatea locală
12 iulie 2018 - 14 minute de citit- Număr record de participanți la cea de-a 26 ediție – 82
- Un eveniment important pentru comunitatea locală
- Proba SuperSpecială „Arpad Dietrich” într-o nouă configurație
Odorheiu Secuiesc, 12 iulie 2018 –În cadrul conferinței de presă ocazionată de startul ediției 26 a Raliului Perla Harghitei, și la care au fost prezenți din partea autorităților locale Biro Barna Botond – președintele Consiliului Județean Harghita și Galfi Arpad – Primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc, Puskas Istvan – Director Marketing Perla Harghitei, Csaba Ferencz – organizator, iar din partea sportivilor Alexandru Pițigoi (Porsche 911 GT3) și Thomas Abraham (Mitsubishi Lancer). Toți cei prezenți au subliniat importanța pe care acest eveniment în are pentru comunitatea locală, județul Harghita și Odorheiu Secuiesc, precum și creșterea evidentă a calității organizării vizibilă în numărul din ce în ce mai mare de concurenți la start, numărul de spectatori, dar și expunerea media de care se bucură acest eveniment.
Ajuns le ediția cu numărul 26, Raliul Perla Harghitei se defășoară în actuala configurație, cu cartierul general în municipiul Odorheiu Secuiesc, de cinci ani, 2018 fiind al treilea an de când suprafața de concurs este de asfalt, precedentele 23 de ediții fiind derulate pe drumuri de munte, de pământ. Pentru anul acesta organizatorii au pregătit un traseu de 416km, dintre care 122km fiind reprezentați de lungimea celor 12 probe de clasament derulate pe parcursul a două zile. Singura noutate față de ediția precedentă este reconfigurarea probei SuperSpeciale „Arpad Dietrich” care se desfășoară vineri de la ora 19.00 în centrul Municipiului Odorheiu Secuiesc.
Principalele puncte fierbinți ale raliului sunt reprezentate de proba specială 1 – „Bucin” cu o lungime de peste 29 km, superspeciala „Arpad Dietrich” și proba care a primit încă de anul trecut cele mai multe aprecieri din partea sportivilor – „Lueta” de 13,7 km, probă care contează și în clasamentul Power Stage.
Raliul are o configurație clasică: prima zi un grupaj de două probe speciale Bucin (29km) și Liban (16,4km) urmate de service și SuperSpeciala „Arpad Dietrich”; ziua a doua are o configurație cu trei probe speciale consecutive (Văleni – 6,5km; Sânpaul – 6,3km și Lueta – 13,7km) care se parcurg de câte trei ori, după fiecare buclă, concurenții revenind în Odorheiu Secuiesc pentru service și realimentare.
Până la ora desfășurării conferinței de presă s-a înregistrat deja un număr record de concurenți pentru această etapă, repectiv 87, dintre care 3 mașini de deschidere, 60 de concurenți în Campionatul Național de Raliuri – Dunlop, 5 – în Campionatul de Raliuri pentru Vehicule Istorice, respectiv 17 în Campionatul Național Rally 2. De asemenea la start sunt înscrise și 6 echipe.
Printre protagoniști se numără șase echipaje din Ungaria, dar cu siguranță lupta pentru podiumurile finale se va da între sportivii români. Este de așteptat o luptă între cinci piloți pentru locul 1, respectiv Simone Tempestini – singurul reprezentant al României în WRC și campion național în 2016, Bogdan Marișca – câștigător anul trecut în Raliul Perla Harghitei și campion en-titre (3 titluri naționale), Dan Gîrtofan vicecampion în 2017 (două titluri de campion național) și Valentin Porcișteanu (campion național în 2013). Foarte așteptată este și evoluția lui Constantin „Titi” Aur, multiplu campion național, și care anul acesta a revenit pe traseele de concurs, precum și spectacolul oferit de Alexandru Pițigoi – pilotul celei mai puternice mașini, Porsche 911 GT3 – și Thomas Abraham – „eroul local” și favoritul numărul unu al publicului pentru modul în care pilotează automobilul său de concurs – break!
Publicul va lua un prim conctact cu concurenții azi, în cadrul startului festiv care va avea loc în centru municipiului Odorheiu Secuiesc începând cu orele 20.00, urmând ca startul efectiv să se dea Vineri – 13 iulie de la orele 14.30.
Tot vineri începând cu orele 08.00 va avea loc antrenamentul oficial – Shakedown – în apropierea localității Forțeni.
Declarațiile invitaților prezenți la conferința de presă:
Biro Barna Botond, președinte Consiliul Județean Harghita: „Raliul Perla Harghitei este un eveniment foarte important pentru noi, iar Consiliul Județean Harghita la fel ca și în anii trecuți oferă sprijin financiar pentru organizarea acestui eveniment. Este foarte important fie că vorbim despre sprijinirea sportului profesionist, fie că vorbim despre promovarea turistică a județului. Trebuie să sublinez că Consiliul Județean, în această toamnă va lansa o aplicație turistică pe mobil. De asemenea, și anul viitor Raliul Haghita va fi inclus în acest program al celor mai importante obiective și evenimente ale județului.”
Galfi Arpad, primarul Municipiului Odorheiu Secuiesc: „Raliul înseamnă pentru Odorheiu Secuiesc o mare bucurie. Vreau să felicit pe dl. Ferencz Csaba și pe dl. Vicepreședinte pentru sprijinul acordat pentru organizarea acestei a cincea ediții din Odorheiu Secuiesc. Trebuie să știm că în județul nostru există un număr foarte mare de iubitori de motorsport și vom vedea în zilele următoare cât de mulți oameni vor fi prezenți ca spectatori. Eu doresc succes tuturor și să avem o cursă frumoasă. Trebuie doar să vă spun că nu mai există spații de cazare disponibile, dar este bine că orașul nostru poate organiza un astfel de eveniment, ceea ce spune multe despre pasiunea și posibilitățile pe care le avem.”
Puskás István – director de marketing Perla Harghitei: „Suntem în plină vară, iar pentru noi este bine e că raliul se desfășoară în această perioadă pentru că avem un produs sezonier și se știe că apa merge mult mai bine dacă este cald. Sperăm să nu plouă în weekend, mai ales că avem mari schimbări de ordin meteo cu multe zile polioase în această lună. Este o colaborare benefică pentru ambele părți, noi fiind alături de acest eveniment încă de când s-a făcut prima dată în această formulă și sperăm să continuăm și pe mai departe pentru că este de o mare importanță atât pe plan local cât și național. Aduce o audiență mare și mai ales o audiență de calitate pentru că aceia care iubesc acest sport fac totul din pasiune și cu mult profesionalism așa cum lucrăm și noi pentru a face această apă minerală. Sperăm că va contribui și apa noastră la o bună hidratare și la o performanță ridicată a sportivilor. Succes tuturor celor implicați.”
Ferencz Csaba – organizator: „Este bine că reprezentanții media au venit în număr mare la acest raliu, ceea ce înseamnă că o să afle și lumea despre ceea ce se întâmplă aici. Am evoluat mult prin prisma mediatizării. Noutățile sunt doar în proporție de 5%, probele sunt la fel singura noutate este proba Arpad Dietrich. O altă noutate este atragerea sponsorului MOL după mulți ani de absență din motorsport. Avem invitați sportivi din Ungaria, dar n-am putut să atragem nume mari, dar vă promit că anul viitor vom avea. Pentru anul viitor ne gândim ca această etapă să fie inclusă și în Campionatul Național al Ungariei. Petru a deveni etapă internațională avem nevoie de un buget mai mare, dar încercăm cu noii sponsori să clădim în sensul acesta pentru a ajunge la un raliu și mai bun. Notorietatea raliului este în creștere, dar și eu sunt surprins de numărul mare de înscriși. Sperăm să avem și anul viitor o astfel de creștere.”
Alexandru Pițigoi, pilot Porsche 911 GT3 : „Vreau să sublinez că mă bucur să fiu aici. Întotdeauna mi-a plăcut Raliul Harghitei, prima dată am fost aici acum 20 de ani și de fiecare dată când am putut am venit cu mare plăcere, indiferent de formula în care s-a organizat sau de suprafața pe care s-a alergat. Este a treia ediție când raliul are loc pe asflat și a treia la care vin consecutiv. Mă bucură această schimbare pentru că mașina cu care concurez acum nu are decât specificație de asflat. Porsche aniversează anul acesta 70 de ani și toți cei care au o legătură cu această marcă deosebită nu pot fi indiferenți la acest moment, iar noi împreună cu cei care fac parte din lumea Porsche am considerat că trebuie să celebrăm cum se cuvine această aniversare și am marcat acest lucru prin designul mașinii. Am fost invitat la manifestările oficiale organizate de Porsche cu această ocazie și vreau să subliniez că este o marcă care generează pasiuni foarte mari și o fascinație deosebită. Poate că nu e cea mai portivită mașină de raliu, dar este spectaculoasă, zgomotoasă și foarte rapidă și îmi permit să sper la o clasare undeva în primii cinci, șase în calsamentul Open, mai ales dacă vremea va fi frumoasă, lucru care va atrage și spectatori pe probă. ”
Thomas Abraham, pilot Mistubishi Lancer Evo : „Mă bucur că sunteți într-un număr mare la această conferință de presă. Eu sunt onorat că am fost invitat aici și vreau să vă spun, ca părere de sportiv, că este o etapă mult așteptată, de mine în primul rând dar și de restul piloților înscriși. Cei de aici mă fac să mă simt ca și acasă, mai ales că sponsorul meu principal Perla Harghitei este și susținătorul local. Bineînțeles că facem puțin deranj pe traseu, lucru pentru care cerem scuze conducerii locale. Sunt multi oameni care se bucură că suntem aici, dar suntem conștienți că mai și deranjăm. Este o zonă cu multă pasiune, multă dragoste pentru motorsport, ceea ce simțim chiar din mașina de raliu în timpul probelor. Probele sunt superbe, cel puțin Lueta, dar și celelalte ar putea suporta și o etapă de Campionat European și sperăm că și în viitor o să devină internațională. Vizavi de calitatea asfaltului este un treseu perfect cu o combinație de porțiuni de viteză și porțiuni tehnice, iar calitatea asfaltului este foarte bună, fără schimbări de aderență. Singura problemă ar putea fi ploaia care schimbă cu totul confirguarția, cel puțin pe Lueta, deși organizatorul a încercat să protejeze cu anvelope interiorul virajelor. Punctul forte este superspeciala pentru că vor încăpea mai mulți spectatori. Mă aștept la un public numeros cu multe grătare, pentru că dacă abandonăm să avem ce mânca…. Sper să terminăm cu brio această etapă.”