Raliul Perla Harghitei pune punct primei jumătăți a campionatului
20 iunie 2019 - 6 minute de cititAjuns la ediția cu numărul 27, Raliul Perla Harghitei se va desfășura în perioada 12-13 iulie. Competiția contează ca etapa a patra în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice, întreceri derulate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.
Pentru protagoniștii Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2019, luna iulie nu este una de vacanță. Ba dimpotrivă ținând cont că va găzdui cele două competiții care marchează finalul primei jumătăți a întrecerii, respectiv debutul celei de-a doua. Prima dintre acestea este programată în perioada 12-13 iulie. Este vorba despre Raliul Perla Harghitei, întrecere ajunsă la ediția cu numărul 27.
Raliul Perla Harghitei se defășoarăde șase ani în actuala configurație, cu cartierul general în Municipiul Odorheiu Secuiesc. Și, dacă tot suntem la capitolul cifre, să spunem că 2019 este al patrulea an de când suprafața de concurs este asfaltul, după 23 de ediții derulate pe macadam. Întrecerea și-a păstrat însă spectaculozitatea, ca și calitatea organizării, iar faptul că ediție de ediție s-au bătut recorduri legate de numărul participanților și al spectatorilor prezenți sunt cea mai bună dovadă în acest sens. Desfășurat în plină vară, într-o zonă de munte bogată în păduri și izvoare de apă minerală, Raliul Perla Harghitei atrage în fiecare an zeci de mii de spectatori care vin să se bucure de spectacolul sportiv, dar și să petreacă un weekend de neuitat în natură. Poziționarea geografică în centrul țării, probele speciale cu multe zone deschise, posibilitățile oferite publicului de a urmări sectoare lungi și combinații de viraje spectaculoase fac din acest raliu unul dintre cele mai apreciate de către spectatorii sosiți din toate colțurile țării.
Se merge pe rețeta câștigătoare
Pregătirile pentru Raliul Perla Harghitei 2019 au intrat deja în linie dreaptă, de momentul startului despărțindu-ne mai puțin de o lună. Astfel că deja, potrivit cutumelor, au fost publicate documentele oficiale ale competiției, incluzând Regulamentul Particular.
”Iubitorii automobilului și motorsportului din zonă așteaptă cu nerăbdare Raliul Perla Harghitei, iar echipa de organizare este deja conectată 100% la tot ceea ce presupune pregătirea așa cum se cuvine a evenimentului. Ne dorim să le oferim fanilor, alături de concurenți, un eveniment de referință”,
a spus Csaba Ferencz, Președinte Club Maxx Racing, organizator al raliului.
Pentru ediția 2019 s-a mers pe rețeta clasică, una care a asigurat succesul amintit la edițiile precedente. Shakedownul se va derula în aceeași locație, la Forțeni, însă urmează să fie parcursă în sens invers. În ceea ce privește traseul însă, lucrurile stau aproape la indigo cu ceea ce s-a întâmplat în 2018.
Organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 413, 51 km, din care 121, 65 km distanța de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”, din care distincte, fiecare dintre ele oferind concurenților, dar și publicului zone deosebit de spectaculoase.
Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi 11 iulie, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 14:30. Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză (PS1 Bucin și PS5/8/11 Sânpaul), cât și probe extrem de tehnice (PS6/9/12 Lueta). Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta și Power Stage. Superspeciala Arpad Dietrich este programată vineri 12 iulie, de la 18:44. După un weekend intens, cele mai bune echipaje vor fi premiate sâmbătă 13 iulie, la ora 21:00, în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.
Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Pirmăria Lueta. Parteneri: Perla Harghitei, Toyota prin Eurocar Trading, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Viking Srl. Li se adaugă partenerii tradiționali precum firma de avocatură Dancea & Asociații, Mastertent, Hotel Târnava, Vari Trans, Brother, Septimia. Nu în ultimul rând, competiția se derulează cu sprijinul I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanță Harghita și Jandarmeria Harghita.