Raliul Prieteniei gata de start

13 iulie 2020 - 9 minute de citit

În premieră pentru istoria raliurilor din România, cea de-a doua etapă a CNR Betano se va desfășura n două orașe, două regiuni diferite. Raliul va debuta la Brașov și va avea în program bine cunoscutele probe speciale “Poiana Brașov“, “Valea Cetății“ și “Pârâul Rece“ și va continua la Odorheiu Secuiesc pe, la fel de cunoscutele, speciale “Lueta“, “Crăciunel“ și “Mărtiniș“.

Shakedown-ul și startul festiv vor avea loc tot în Brașov, iar sosirea festivă și festivitatea de premiere vor fi organizate la Odorheiu Secuiesc.
Pregătim un raliu total nou pentru noi în ceea ce privește distanța dintre localitățile de reședință a celor două zile de întreceri. Având în vedere faptul că lucrăm în parteneriat cu prietenii noștri cu istorie aș putea spune, de la clubul Auto Blic Brașov, că nu ne îndoim deloc ca munca noastră nu va fi un succes gustat de, sperăm, numeroșii sportivi care vor participa la acest eveniment. Suntem optimiști în ceea ce privește viitorul acestui raliu al prieteniei, cum l-am numit noi, și ne gândim încă de acum la un eveniment internațional pentru anii următori. Luând cele mai bune speciale din două regiuni, recunoscute prin spectaculozitatea lor nu putem să ne gândim decât la viitor. A declarat domnul Csaba FERENCZ, președintele Maxx Racing, coorganizatorul etapei.

Având în vedere faptul că de ani buni lucrăm împreună la etapele noastre de raliu cu echipa lui Csabi (n.r. Csaba Ferencz), noi, cei de la Auto Blic ne simțim atât la Brașov cât și la Odorheiu Secuiesc acasă, ca între prieteni. De aici și denumirea neoficială dată muncii noastre. Nu trebuie să uităm totuși că noi, cei de la Auto Blic, suntem în joc, cum se spune, beneficiind de mâna întinsă de Csabi într-un moment în care raliul Brașovului nu mai era în calendarul sportiv de raliuri al sezonului 2020. Pentru gestul prietenului nostru nu putem decât să fim recunoscători și totodată responsabili pentru a nu știrbi cu nimic succesul unui parteneriat ce ține de ani buni. A declarat domnul Bela STOICA, președintele Auto Blic Brașov.

Așa cum organizatorii s-au unit pentru o etapă comună, așa și partenerii două cluburi și-au dat mâna pentru a susține etapa comună. Astfel oficial a doua etapă a CNR Betano se va numi: Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total.
Astfel tradiționalul partener susținător al raliului din Harghita am numit compania Perla Harghitei și susținătorul brașovean Tess își vor da mâna pentru a susține raliul împreună cu noul partener al raliului din Brașov, compania Total România.

Susținerea la un nivel tot mai înalt al motorsportului românesc este unul din targeturile companiei TOTAL România de mai bine de un deceniu. Pas cu pas, după inițierea în etapele de viteză în coastă, inițiere în urma căreia am devenit, în 2020, parteneri ai Federației Române de Automobilism Sportiv pentru campionatul amintit, a venit și vremea raliurilor. O ramură sportivă unde, pe lângă susținerea campionului național de raliuri la juniori, Norbert Maior, compania noastră a devenit partener al etapelor de la Cluj (Transilvania Rally) și Pitești (Raliul Argeșului) în anul 2019. În premieră pentru campionatul național de raliuri, în 2020 se mai adaugă un raliu în portofoliul Total România. Este vorba despre raliul din Brașov – Tess Rally, raliu care în 2021 își va sărbători 50 de ani de existență. Suntem alături în calitate de parteneri oficiali, de tradiționalul nostru partener organizator, clubul Auto Blic din Brașov și suntem convinși că și pe ramura raliurilor vom avea un parteneriat la fel de fructuos și la fel de lung ca și la viteză în coastă și Promo Rally. A declarat domnul Marius AMIR, Business Developer Total România, care a mai adăugat. Compania Total România susține întrutotul restricțiile impuse de autoritățile avizate privind combaterea răspândirii virusului COVID-19. Impunem tuturor partenerilor noștri să militeze pentru distanțarea socială și responsabilitate în toate domeniile de activitate, profesională, sportivă și de familie.

Fiind un partener tradițional al Raliului Harghitei, de-a lungul multor ani de colaborare, împreună cu echipa organizatoare, cu Dl. Csaba Ferencz, am trecut prin numeroase scenarii în care s-a desfășurat raliul. La început a fost ultimul din calendar, organizat toamna, pe macadam, apoi am schimbat pe asfalt, mai apoi s-a mutat vara. Anul acesta urma să fie primul, pe 1 mai. Toate aceste schimbări erau interesante, fiecare a adus câte ceva pozitiv din punctul nostru de vedere, al sponsorului. În situația actuală nu putem să fim decât bucuroși că până la urmă evenimentul se poate ține, pentru că din păcate, anul acesta am pierdut multe alte parteneriate, care nu se pot organiza. Bazându-ne pe experiența și profesionalismul echipelor organizatorice, suntem convinși că și în această situație inedită “Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total“ va fi un succes. A declarat domnul István PUSKÁS, Marketing Manager Perla Harghitei SA.
În conformitate cu restricțiile enumerate în Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății Nr. 601 / 971 / 2020 privind organizarea și desfășurarea competițiilor sportive în aer liber, prezența spectatorilor la acest eveniment este restricționat.


Programul Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total

Vineri, 17 Iulie – Județul Brașov
09:00 – 12:30 Shakedown (Hărman – Bod)
14:30 Start festiv cumulat cu startul în raliu (Sala Sporturilor Dumitru Colibași)
14:53 PS 1 – Poiana Brașov
15:31 PS 2 – Pârâul Rece
18:04 PS 3 – Râșnov
18:27 PS 4 – Pârâul Rece

Sâmbătă, 18 Iulie – Județul Harghita
10:53 PS 5 – Lueta
11:41 PS 6 – Crăciunel
12:04 PS 7 – Mărtiniș
14:22 PS 8 – Lueta
15:10 PS 9 – Crăciunel
15:33 PS 10 – Mărtiniș
17:51 PS 11 – Lueta (Power Stage)
18:30 Sosire festivă (Str. Rákóczi Ferenc, Odorheiu Secuiesc)

21:00 Festivitatea de premiere (Piața Marton Aron, Odorheiu Secuiesc)


Documentele Raliului Perla Harghitei Tess powered by Total

Regulament particular

CNRB, CNRVIB – Plan orar

CNR2B – Plan orar

Cerere inscriere echipaj

Cerere inscriere echipa

Harta (Z1) – Brasov

Harta (Z2) – Harghita

Chestionar COVID-19

Declaratie invitat Shakedown

Formular acreditare media

Briefing echipaje

Briefing securitate

Raliul Perla Harghitei Tess powered by Total este un eveniment organizat de Maxx Racing și Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de Primăria Brașov, Primăria Odorheiu Secuiesc, Consiliul Local Brașov, Consiliul Local Harghita.
Parteneri oficiali: Perla Harghitei, Total România.

Parteneri principali: Pro-X, Tess Brașov, Amigo & Intercost, Color Metal, Magdolna Impex.
Parteneri: Konvekta, Tell Security Systems, Cyclon Motorsport, AutoChelu, TehnoSting, Viking, Kero Bike, Toyota by Eurocar Trading, General Trans, Brother, Mastertent, Visit Harghita, Dancea & Asociații.