Record de înscrieri pentru Raliul Harghitei – Ediția a XXXI-a

1 mai 2023 - 8 minute de citit

Campionatul Național de Raliuri Betano debutează – în premieră – cu Raliul Harghitei, etapa din centrul țării așteptând un număr record de echipaje pe probele speciale de la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de 5 și 6 mai

 

Pentru a 31-a ediție a etapei harghitene, organizatorul Maxx Racing este încântat și totodată – onorat – să marcheze un nou record la capitolul înscrieri, întrucât la startul de vineri sunt anunțate nu mai puțin de 77 de echipaje din România, Ungaria și Bulgaria, cărora se adaugă și alte două echipaje din postura de deschizători. Și deși nu putem asemăna perioada de dinaintea anilor 2000 cu cea din zilele noastre, trebuie să fim onești și să precizăm că recordul din acest an acoperă doar perioada modernă a raliului – adică după anul 2000 – căci dacă ne întoarcem în timp și analizăm atent istoria Raliului Harghitei, observăm că ediția din 1986 a numărat un total de 135 de echipaje.

Sufletul întregii organizării de 11 ani încoace, Csaba Ferencz a ținut să adreseze câteva cuvinte – „Ca de fiecare dată, aș vrea să încep printr-o remarcă cât se poate de sinceră. Noi – clubul organizatoric – ne așteptăm de fiecare dată să primim la start un număr mare de echipaje, căci nu există o mulțumire mai mare a efortului tău decât să vezi că evenimentul pe care îl organizezi este apreciat din ce în ce mai mult. Desigur, am rămas plăcut surprinși de cele aproape 80 de echipaje care au semnat ‚prezent’ pentru ediția din acest an a Raliului Harghitei și doresc pe această cale să le mulțumesc pentru faptul că au ales – sau după caz reales – etapă de la Odorheiu Secuiesc.”

 

Bineînțeles, cap de listă nu putea fi decât campionul național absolut în exercițiu Simone Tempestini – omul-record al Raliului Harghitei. Pentru al doilea sezon consecutiv, acesta va pilota același Porsche 997 RGT, avându-l în dreapta sa pe Sergiu-Sebastian Itu. Lista continuă cu cele 11 modele de specificație R5/Rally2, la bordul cărora se vor afla atât vicecampionii absoluți en-titre Sebastian Barbu cu Bogdan Iancu, cât și campionii ultimelor două sezoane pe asfalt – clujenii Bogdan Marișca și Sebastian Itu respectiv brașovenii Andrei Gîrtofan cu Doru Vraja. Cu mașini similare vor concura și doi piloți din Bulgaria – Miroslav Angelov și Ignat Isaev – în premieră la Raliul Harghitei, dar și câteva prezențe noi din țara noastră, precum Remus Cotuț, Bogdan Gheorghiu sau Victor Dimitriu.

Deși mai „subțire” la capitolul clasei RC4, lista de anul acesta numără totuși câteva dintre echipajele de top ale ultimilor ani din lupta pentru supremația tracțiunii doar pe puntea față. Prim-favoriți sunt frații Norbert și Francesca Maior, care vin – în premieră în România – cu un Peugeot 208 de ultimă generație, în timp ce Cristi Sugár și Vlad Colceriu pornesc din postura de favoriți în a-și apăra titlul Cupei 208 R2. Pentru o poziție fruntașă se vor afla și sibienii Jean Tatu Jr cu Gabriel Lazăr, în timp ce pe listă îl regăsim și pe fiul lui Sorin Badea – Șerban urmând să facă echipaj cu Alina Bianca Pop.

 

După ce și-au câștigat aprecierea datorită performanțelor ce pot fi atinse la comenzile acestora, modelele Renault Clio Rally5 vor anima campionatul intern cu nici mai mult, nici mai puțin decât 10 unități anunțate pentru prima etapă a sezonului. În afară de câteva nume familiare acestei mașini – Mihai Dumitrescu sau Artur Luca, pentru toți ceilalți Raliul Harghitei va marca debutul competițional cu modelul de producție franceză. Printre aceștia îi regăsim pe Sebastian Scîrlet, Andrei Gheorghiu, Samuil Mircea sau Ciprian Lupu.

Nici la capitolul cupe monomarcă nu vom duce lipsă de mașini, căci la startul de vineri după-amiază sunt anunțate 6 modele Swift precum și 5 modele Dacia. Numai lupta grupei N se va da între trei echipaje, în timp ce supremația grupei N – adică a acelorași mașini dar fără restricții de putere – va fi „vânată” de 5 echipaje, unde îi putem aminti pe Bogdan Moldovan sau Csaba Moczas. De asemenea, în premieră la Raliul Harghitei, vechiul campionat secund – Rally2 – ia forma unei noi competiții, sub denumirea „Trofeul Rally2”, la start fiind anunțat un număr de 11 echipaje, printre care îi regăsim și pe eroii locali István Gál și Zsolt Bálint.

 

Lista de înscrieri provizorie poate fi accesată în „Panoul Afișaj” prezent pe site-ul oficial al raliului – https://raliulharghitei.ro/panou-afisaj/

 

Raliul Harghitei powered by Toyota 2023 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Maxx Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv prin sprijinul Consiliului Județean Harghita și al Consiliului Local și Primăriei Municipiului Odorheiu Secuiesc, Clubului Sportiv Municipal Odorheiu Secuiesc, Direcției Județene de Sport Harghita.

Partener oficial: Toyota Harghita prin reprezentantul local Euro Car Trading

Parteneri: Eurato, HaiBike by KeroBike, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Benedek, Restaurant Sebelin, E-Quad, All Colors, Csíkisör, Csíki Csipsz, Piktor Shop, Berdia, Woodchink, S.Bau – APJM, Hotel Târnava, Viking – Facility Services, Tip-Autoimpex, Kala2, Ademo Renovatie, Euro Ecologic, Merkúr, ePulse, Computer Print, Homoródalmás, Tundra Service, All colors, General Road Service, Levigum, Memories, Pavajele.ro, Odorest

Parteneri media: Székelyhon, Star Radio, WebGurus, Hargitanépe, KissFM, RallyMax, Autorally, RallyPhoto.ro, Erdély Sport, Presztizssport, Udvarhelyi Hírportál, Cool Media Advertising

Evenimentul se desfășoară în conformitate cu toate avizele și aprobările emise de autorități, prin sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltul” al Județului Harghita, Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – Serviciul Rutier, Inspectoratului Județean de Jandarmi Harghita, Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, SDN Harghita – subsidiară Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Consiliului Local și Primăriei comunei Lueta, Consiliului Local și Primăriei comunei Mărtiniș și Consiliului Local și Primăriei comunei Feliceni.

 

Biroul de presă,

Raliul Harghitei powered by Toyota 2023